Clanul incornoratilor (part 1)
Un drum, o masina, doua zile, doua persoane, doua roti tractoare puntea spate, patru coarne si multi kilometri. Viscol, cod portocaliu, sapte masini iesite in decor in primii 60km si o tamponare frontala.
Colectia de iarna.
Carla Carina
In mijlocul camerei pline de canapele mici si albe dintr-un material pufos dar urat precum vatelina statea ea si il privea. Ii urmarea miscarile confuze de trezire din agonie si nestire. Observa cum horcaiala respiratiei se calmeaza si ochii intredeschisi verzi cauta imprejur. Mana-i dreapta cauta cu degetele un sprijin si informatie ce-l poate localiza in spatiu. Spatiu? Ce-i spatiul acesta?
O observa, tace 4 secunde privind-o cautator si observand camera fara colturi, ca un cilindru foarte putin inalt si cu pereti rosii caramizii.
- Cum spuneai ca te cheama?
- Carla. Carla Carina, ii raspunde cu o voce calma si putin ragusita
- Uh, ce nume singur, trist si rautacios, Carla. Ce nume voios, pur si iubitor, Carina. Cine si-a batut joc de tine se cine esti? Unde sunt?
- Te afli in incaperea fara usi si fara colturi Andrei. Despre mine vei afla mai multe pe parcurs, acum te rog, ridica-te si aranjeaza-ti hainele pe tine putin. Arati dezgustator.
Andrei se uita la el si observa ca este gol. Observa pozitia stramba, cocosata, isi observa picioarele slabanogite ca ale unei martoage infometate cu genunchii mai grosolani decat gambele. Observa cosul pieptului strans si forma de bila a abdomenului. Parul de pe maini ii este aspru si tocit iar picioarele abia sunt imbracate in par. Se uita la valvoiul de par pubian si isi freaca o mana prin cap, afland ca are astfel portiuni de par chel si ca parul ramas curge in nestire.
- Andrei, spune-mi despre N. De ce ai ucis-o?
- Pai… am ucis-o? Ah, da…
- Da Andrei, i-ai dorit inima si in final ai ucis-o. Ce te-a determinat sa faci asta?
- Sa-mi amintesc. Cred ca am scris la un moment dat despre ea intr-o zi de februarie acum cativa ani pe o bucatica de hartie. Da, sigur am scris. Si era sigur februarie. Stiu ca era vorba de mame florarese si alcoolemia era crescuta. Da, cum am vazut-o am dorit sa-i smulg inima, am dorit-o atat de mult incat am si uitat sa-i freamat inima intens si sa i-o strang pana plesneste sub presiune.
- Andrei!
- Da, am ucis-o in final pentru ca am gustat sangele ei. Initial am crezut ca este bun. Eram parca hipnotizat de frumusetea ei si de ritmul vorbelor ei. A fost greu sa aflu unde locuieste. Ma loveam de gandurile ei imprastiate constant dar nu ma puteam apropia de ea sub nicio forma. Apoi intr-o zi am reusit sa aflu! Ce fericit am fost. Am inceput sa o urmaresc, sa o pandesc si noaptea intram la ea in camera si ii miroseam figura.
- Morbid! Treci peste, vreau doar sa aflu de ce ai ucis-o!
- Pai cu timpul mi-am dat seama ca era doar o himera. Nu o doream pe ea. Doream doar inima care am crezut din primul moment ca este intr-un anume fel. Afland ca nu este asa nu am mai dorit sa-i pastrez inima, ci decat sa o ucid. Nu am avut taria sa o ucid din prima cum am aflat, am continuat sa cercetez. Mi-am facut idei, teorii, planuri, i-am dat sperante si sanse dar ea nu a vrut sa se conformeze. Intr-o zi nu am mai rezistat si am ucis-o. Starvul i l-am ascuns sub pat pentru a nu fi gasit imediat.
- Andrei, pe ea, ai iubit-o?
- Da si nu ma intreba de ce am ucis-o in aceste conditii. I-am iubit doar inima si imaginea ce mi-o doream pentru ea. Nici macar nu simteam nevoia sa ranesc alte persoane, o doream decat pe ea si ma minteam singur. In final am ucis-o ca sa nu mai vreau nimic, nici macar inima ei moarta.
Andrei se scarpina in continuare agitat in cap firele de par curgand precum dintr-un animal naparlit.
- Nu te uita inapoi Andrei. Acum esti aici, al meu.
…
Simte cum trupul are spasme. Simte datorita smuciturilor repetate. Cu tremuraturile e chiar pe cale sa se obisnuieasca.
Aude in continuare fredonatul care acum pare mai lin. Ii pare calmant precum zumzetul prezent in aer suna melodios.
Din mai totul se transforma in decembrie. Copacii infrunziti pierd brusc frunzele, florile raman fara petale iar ploaia se transforma in lapovita rapida apoi intr-un circ calm de fulgi albi. Fulgii provoaca sunete fine pianofonice atingand firele de iarba inalta iar glasurile verzi urcatoare incep sa se distinga. Aude glasuri de copii, de femeii, de barbati si de batrani. Toti la o lalta. Incearca sa atinga cu antebratul drept viu dar inca spasmic separand glasurile in calea sa. Ridica privirea inca o data in coltul indepartat acolo unde este mai mult umbra decat lumina.
Rinichii ii sunt impietriti, plamanii ard pregatiti sa explodeze iar inima colcaie inecata. Glasurile nu se opresc, tipetele continua la fel de melodios si oricat ar incerca sa nu le auda, nu poate.
- Am incercat sa fac rau! Am incercat si nu am reusit! Dar nu sunt un om rau. Ce puteam sa fac mai mult? Am incercat!
Amorteala dureroasa pe membre devine placuta. Langa el se opreste un glas verde privindu-l. Nu rezista sa nu-l priveasca-n ochi, cautand lumina ce emana. Ii cauta rotunjimile, ii cauta genele si sprancene-le formand o harta ce isi inchipuie ca o poate cuprinde in palma sa si urma oricand cu degetele la nesfarsit mangaind chipul glasului verde. In secunda urmatoare, glasul verde ii zambeste cu buzele sale gratioase si pline iar sentimentul de liniste provocat de fuga furibunda in sus il face sa se impinga cu tarie in pamantul rece si alb.
Nu reuseste decat sa scoata un zgomot ragusit si infundat, chinuit iar glasul verde deja era nevazut, amintire ramanandu-i harta figurii din palma si zambetul cald al buzelor si ochilor iluminati parca reactiv.
Aude in continuare fulgii cazand precum clape de pian lovind melodios iarba. Incearca sa creada ca este intins drept macar, pe spate. De fapt este are spatele chircit intr-o parte, un picior zace adunat sub celalalt iar bratul stang asteapta cu palma in sus fulgii sa se topeasca in ea.
O baie calda de sanga ii inunda intregul trup astfel asezat in urma prabusirii.
Arsenic! Arsenic, morfina, heroina, ser salin!
Simte o alta figura in preajma sa, dar neiluminata verde. Nu o vede dar ii simte prezenta. Nu respira, nu face zgomote, nu are inima sa-i bata, dar o simte. Nu ii simte ura, cum nu ii simte nici caldura sufleteasca de muritor.
Poc
Oprit in loc precum un furibund vanat, priveste spaima din jur si iarba ce se inalta pana peste genunchi. Se culca la pamant si isi pune mainile pe cap in timp ce se ghemuieste singur.
- Vreau sa dorm, vreau sa adorm, de ce nu pot sa dorm? De ce nu pot acum, aici, in acest fel, sa dorm. Sa ma trezesc maine cand va fi liniste sau… vreau sa ma trezesc cand e liniste. Imi sacrific bratele, intestinele, talpile picioarelor si nu pot macar sa dorm?
Ridica ploapele grabit, priveste repede in jur.
-Taaaci, taci! Opreste-te. Nu mai fredona. Taci, opreste-te o data! Lasa-ma in durerea mea, moara stricata. Nu mai fii agitata si taci macar o clipa. Nu vreau sa vad cum topai, cum sari si cum exclami. Aaaaah!
Cu varful degetelor trage baioneta langa el, o umezeste cu limba si cu sange proaspat si o ia la fuga in directia in care plecase initial cu o dorinta nebuna sa sugrume, sa crape capete, sa smulga maini si picioare, sa toarne acid pe figurile inamicilor.
Cerul se intuneca deja treptat cu nori pufosi de martie, cu crestele prafuite gri si amenintatori. Grabiti de vantul ce-i tot farama se napustesc unii peste altii, scutura picuri fini si reci si trosnesc, parasutati din avioane de iubire si dragoste.
Isi verifica inca o data baioneta. Este la locul ei bine pregatita sa spintece intestine, sa smulga ochi din orbite si sa taie beregate. Tasneste urland catre inamic. Alearga incercand sa nu se impiedice de iarba mare formata pe alocuri in smocuri. Se mai tavaleste pe jos din cand in cand pentru a-si oferi cateva secunde de reanaliza a teritoriului.
Cerul continua sa fie mohorat si ploios. Norii ranjiti ascundeau suflete urcatoare si ingeri cu ei.
O detonare se aude la distanta mare si in clipa urmatoare simte o caldura puternica prin cosul pieptului. Ramane amutit cateva secunde nestiind ce se petrece cu el in timp ce simte cum puterile i se scurg pe nebanuite. Caldura i se revarsa usor de tot coagulant pe piept in jos, transmitand lente furnicaturi in membre si provocand senzatii de amorteli dureroase surde in bratul stang.
Se uita brusc in sus in stanga, in dreapta, in fata si inapoi.
Pace
Noptile lungi, dormite cu ochii-n cerul afumat cu stele vor continua o vreme. Somnul in care se imbratiseaza pe sine cu bratele murdare de noroi nu este tocmai odihnitor. In plus nu poti spune ca dormi cand stai intr-o stare de veghe continua. Noaptea trecuta l-au chinuit amintirile Biancai. Vise, amintiri visate, orase idealizate intr-o forma necesara intre zgomote de artilerie cu bubuituri infundate si suieraturile precursoare. Incearca sa-si dea seama de ce a construit imaginatia sa o cladire parca terna si reala din drumul de la gara, o cladire pe doua-trei etaje, cu firma luminoasa cu dungi de un verde profund. A intrat chiar in acel magazin si a intrebat un vanzator ciudat detalii asupra locatiei in care isi dorea sa ajunga si le-a aflat. Era atat de aproape in vis si foarte departe in realitate, printre zgomotele asurzitoare.
Realizeaza ca in vis ajunsese la un moment dat la o intersectie cu o sosea mare si o straduta de printre blocuri. Statea acolo mut cu ochii aproape bulbucati si prefera sa nu se uite inapoi pentru ca tocmai l-a cuprins o frica nebuna de vederea persoanelor moarte. Unele deja ingropate prin diferite colturi. Isi aminteste astfel miorlaitul de pisica sau scancetul de copil mic, ori tablul cu lalele neterminat nici pana in ziua de azi de pe perete. Si daca s-ar fi trezit si s-ar uita inapoi e posibil sa vada doar membre rupte si aruncate de la suflul vreunei explozii.
Isi aminteste si de felul apatic al Vampiricai din ultimele ei zile pe pamant. Nu exprima durere fizica sau tristete. Totusi ceva o deranja in mod vadit, vizibil parca si din miscarile sau privirea ei cremos-gelationasa. Lenta precum topirea unui ghetar sub soarele de luna mai la Polul Nord.
Soarele se zgaia de rasarit de dimineata prin mirosul de ars si umezeala baltoacelor reci, provocatoare de dureri de oase. O revelatie brusca il face sa constate ca, roata de care zic toti ca se intoarce, este privita intr-un mod obsesisv rautacios. Evident, o rautate ar fi si daca te gandesti ca esti pus in pielea celor care provoaca raul personal. Este totusi o viziune incerta dar interesanta, avand sentimentele si trairile celelilalte parti in judecata propriului purgatoriu. Poti realiza astfel principiile logice pe care cineva le-ar putea urma fara sa vrea cu adevarat sa provoace rau dar indiferent, facand-o.
Cu aceste idei in minte, isi dezbraca maieul de sub uniforma cea noua si deja plina de noroi, funingine si sudori reci. Aduna si celelalte haine luate cu el din bagaj pastrand doar saculetul negru si mastile. Incearca sa rupa hainele in bucatele mici precum o poza ce trebuie data uitarii si le arunca pe foc. Se simte gol, singur si trist cu surogate la el precum falangele unei maini fine in palma sa. Renunta complet la bagajul sau ce-l carase dupa el in diversele pelegrinaje de mai bine de un an si renunta cu un gol ce nu-l resimte. Un gol singur si indepartat ce ar vrea sa-l atinga cu varful degetelor, precum Bianca sa-si mai primeasca un sarut dulce si bun de la persoana ei draga ce se afla fizic langa golul ce lipseste vizibil chiar si in carnea lui.
Zambeste surd, zambeste implinit si matinal. Monteaza baioneta automatului si isi inchipuie lumea zambind la el in timp ce se napusteste asupra tuturor. Ii este usor inca o data sa conceapa ideea de ucis. Ii este greu cand se trezeste in schimb si cand realizeaza ca tot ce a facut a fost sa cedeze si sa ucida precum un copil striveste o floare. Tipetele melodioase ii fac rau in schimb dimineata, in aceasta dimineata mai mult decat deobicei.
Incarnat
Merge lovindu-si gleznele una de cealalta la fiecare pas. Il mananca in talpa si-si scarpina amorteala apriga de pe picior. In gandul sau sta cuibarita impresia ca patul cu petale de trandafiri i-a provocat aceasta cumplita iritatie alergica. Va suferi din cauza ei multa vreme de acum incolo. Va trebui sa tina regim desi nu inghite prea multe. Se intreaba totusi ce va putea face cu mancarea sa preferata de care trebuie de acum sa se lipseasca.
Fluiera coborand pe drum in vale si din cand in cand mai tipa un cantec clatinandu-se in mersul drept batos cu mainile ascunse adanc in buzunar si barbia in guler.
Se apropie de cladirea galbena specifica zonei. Vazuta din cer pare un T cu laturile ample si baston grosolan. Cate un turn in fiecare din cele 3 puncte, strategic alese drept si intrari. Nimic, indiferent de grandoarea sa calda nu o va face sa fie in realitate o constructie frumoasa neascunsa.
Priveste lung la treptele de la intrare, trepte alungite tot mai mult pe masura ce privirea iti coboara de sus pana jos. Cu un rever larg si cu o balustrada pe care practic nu o poti folosi dar care da foarte bine in arhitectura patratoasa si riguroasa. Deasupra lor troneaza o usa mare incadrata de geamuri de sticla normala, poate chiar de proasta calitate. Usa dubla este realizata in asa fel incat o mare parte din timp sta decat pe jumatate deschisa. In fond cei care intra sunt manati de entuziasm si galagie iar de iesit, ies putini.
De jur imprejurul cladirii fac umbra in ciuda arsitei de peste 30 grade Celsius, diferite specii de arbusti si copacei, unii din ei chiar infloriti.
Dar obligatoriu, un fel de fag, un copac ce parca se afla acolo dinainte de toate, face o umbra impresionanta si adaposteste glasurile vesele, cantarile si fumurile de tigara. Cateva pietre turnate din ciment realizeaza rolul de bancute pentru cetele galagioase de tineri voiosi.
O muzica de Elvis se aude parca din senin, de la un tonomat de pe front intr-un bar de ofiteri cu pereti bambus, cu lampi slabe intr-o seara ploioasa. Doi joaca biliard la o masa verde si fumul din tigarile lor se destrama usor in luminle palide ale becurilor iar altul se uita tinand in mana un pahar de tarie.
Un ton ascutit de chitara electrica si cateva lovituri de toba brazdate prin iarba inalta maturata de curentul palelor unui grup de elicoptere. Focuri de arma, fum, carne vie arsa, si o casca semisferica cu tot cu plasa si pachetul de Marlboro mototolit rostogolindu-se pe alee. Whiskey, tipete, voie buna, moarte, hipioti si tigari cu fumuri albe, albastre, negre. Toate la un loc.
Andrei vede fagul stand plecat cu pletele brazdate de vant. Isi apropie buzele de el si-i sopteste usor:
-Acum sunt sigur ca voi pleca si eu si nu ma voi intoarce complet. Nici macar nu sunt sigur ca vreau sa ma mai intorc vreodata. In fond pentru ce, sa-ti simt aroma si umbra cat timp esti casa altuia? De fapt, fagule, tu esti cel care nu ma vei mai chema niciodata inapoi. Iti va fi frica de mine, de tine, de nori. Sunt sigur ca nu o vei mai face si vei ramane acolo singur in multimea care te-nconjoara si te seaca de viata. Fagule drag, macar imi vei scrie cat sunt pe front? Ce te intreb eu pe tine fagule, nu o vei face. M-ai alungat de-acasa. Unde-mi mai poti scrie acum? Of tu mai fagule!
Isi sterge fruntea de sudorii verii. Priveste fagul cu amaraciune si sperante desarte-n vise. Fusese fagul sau. Doaralsau. Acum il lasa-n umbra lacunara a gandirii alungat de sentimente seci. Cu mintea amortita, pe imagini verzi razande, pe poze, pe arome, pe clipe sufletul incarnat isi ia ramas bun.
Rahat amar.
Bianca și fagul fermecat.
Bianca avea prostul obicei ca de fiecare dată când ajungea în pădurea mult visată, se se agate de un fag scarojit. Își cuprindea mâinile de tulpina sa albicioasă și pătată.
- Cât de neted ești fagul meu. De când așteptam să te revăd și să te simt. Ah tu fagule! Nici nu poți realiza cât mi-ai lipsit. Ești singurul fag ce-mi place, ce-mi ține umbră și care mă încântă cu miile de raze colorat luminate printre frunzele tale veșnice.
Și aproape de fiecare dată, îl întreba cum să facă să-l mută la ea în grădinița de flori să-l aiba aproape. Pentru ai-i putea simți aroma zilnic, de a-i zâmbi in fiecare dimineață și de a se bucura de el.
Fagul stătea mut, insensibil, fără să foșnească măcar din coroana sa verde.
[..]
Loviturile aplicate în urma arestului lasă urme vineţii peste braţe, gât si figură.
Pierdut între mormanele de fier forjat priveşte gălăgia din jurul său. Este agasat de cei din jurul lui. De glasurile ce nu-i lasă aer să respire.
Îşi aminteşte dorinţa sa apatica ce l-a adus în această stare de agregare.
Losing Virgo
Montague and Capulet. Romeo and Juliet.
Here’s much to do with hate, but more with love.
Why then, O brawling love! O loving hate!
My only love, sprung from my only hate.
Soft! I will go along. And if you leave me so, you do me wrong.
What’s in a name?
That which we call a rose by any other word would smell as sweet.
Thus from my lips, by thine my sin is purged.
Then have my lips the sin that they have took.
Sin from my lips?
O trespass sweetly urged. Give me my sin again.
Soundtrack from Romeo + Juliet: